CLASIFICAREA TERMENELOR ÎN PROCESUL PENAL

 Noţiunea şi importanţa termenelor

Raporturile juridice, ca și normele care le reglementează, sunt create, modificate sau stinse sub imperiul timpului. Şi ele (la fel ca totalitatea relațiilor sociale din care fac parte) se supun timpului, care le guvernează. Acea fațetă a timpului care se aplică raporturilor juridice reprezintă timpul juridic. Acesta se exprimă în durate mărginite de date care poartă denumirea de termene, iar normele le atribuie semnificații juridice.

Termenul, ca noțiune juridică, reprezintă o instituție cu caracter interdisciplinar. El se regăsește atât în ramura dreptului public, cât și în cea a dreptului privat. Astfel, termenele sunt prevăzute de normele Codului civil, Codului de procedură civilă, dar și de reglementările Codului penal şi ale Codului de procedură penală. Termene sunt prevăzute de nenumărate acte normative ale dreptului intern, dar și în nenumărate tratate şi convenții internaționale.

O însușire generală și unanim recunoscută a procedurii penale este aceea de a avea un pronunțat caracter tehnic. Termenele contribuie, prin rolul lor coordonator, la sistematizarea procedurii judiciare, conferindu-i strictețe și disciplină. În procesul penal termenele sunt intervale de timp înăuntrul cărora sau după expirarea cărora pot fi îndeplinite acte şi măsuri procesuale sau procedurale.

După cum s-a menţionat în literatura de specialitate, termenul este o limitare de ordin cronologic în îndeplinirea unor acte procesuale sau în efectuarea unor acte procedurale. Limitarea se realizează prin fixarea de către lege a unui interval, a unei durate de timp, înăuntrul căruia actul să se efectueze sau a unui moment procesual, după atingerea căruia să se poată îndeplini actul. Termenul operează deci asupra unui drept, facultăţi sau îndatoriri a subiecţilor procesuali, pe care aceştia le au în desfăşurarea procesului penal. Astfel, în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia înseamnă pierderea dreptului procesual şi nulitatea actului efectuat peste termen. Când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea termenului atrage de drept încetarea efectului măsurii. Dacă legea nu prevede durata unei măsuri, aceasta se menţine în procesul penal până când apar temeiuri de revocare, ridicare sau anulare a acestei măsuri.  Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispoziţiile privitoare la nulităţi.

Legiuitorul a prevăzut, de regulă, termen pentru efectuarea oricărui act sau luarea oricărei măsuri în procesul penal. Determinarea termenului se face fie prin arătarea duratei lui în ore, zile, luni sau ani, fie prin arătarea momentului limită până la care poate fi efectuat actul. Pentru unele acte, legiuitorul nu a prevăzut un termen, dar a impus efectuarea de îndată sau de urgenţa, limitând astfel în timp momentul efectuării actului. Există însă şi acte procesuale şi procedurale libere de orice limită de timp, putând fi făcute oricând. Spre exemplu, contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) şi i) poate fi introdusă oricând (art. 428 alin. 2);  cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepţia cazului prevăzut la art. 453 alin.(1) lit. f) (art. 457 alin. 1).

În ceea ce priveşte actele pentru care legea nu prevede nici un termen, îndeplinirea acestora poate avea loc oricând.

 

          Clasificarea termenelor

Pentru clasificarea termenelor în cadrul procesului penal sunt folosite mai multe criterii.

  1. Criteriul unităţii de timp în funcţie de care se calculează:

- termene pe ore

- termene pe zile

- termene pe luni

- termene pe ani

 

  1. Criteriul factorului care le stabileşte durata

- termene legale – stabilite de lege, reglementate de Codul de procedură penală, conţinute în normele legislaţiei procesual-penale şi care nu pot fi modificate prin voinţa subiecţilor relaţiilor procesuale.

- termene judiciare – stabilite de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată, având în vedere circumstanţele cauzei.

          Echilibrul şi caracterul rezonabil al termenelor judiciare reprezintă dezideratele unui proces echitabil care, pe de o parte, trebuie să fie suficient de mari pentru a permite realizarea efectivă a actelor procesuale şi, în același timp, suficient de mici, pentru a nu permite tergiversarea examinării cauzei.

 

  1. Criteriul naturii drepturilor şi intereselor ocrotite

- termene substanţiale

- termene procedurale

 

          Termenele substanţiale sunt cele care ocrotesc drepturi şi interese extraprocesuale, preexistente procesului penal şi independente de acesta, limitând durata unor măsuri sau condiţionând îndeplinirea unor acte sau promovarea unor acţiuni care ar anihila un drept sau un interes extraprocesual. Termenele substanţiale reglementate de Codul de procedură penală se referă la durata măsurilor preventive, la durata pentru care se menţine măsura asiguratorie în cazul scoaterii de sub urmărire penală sau de încetarea urmăririi penale, perioada de timp pentru care se poate dispune amânarea sau întreruperea executării pedepsei, termenele aplicate în domeniul liberării condiţionate, termenele de prescripţie a răspunderii penale, etc.

          Termenele procedurale sunt termenele care ocrotesc drepturile şi interesele procesuale ale participanţilor la procesul penal şi contribuie la disciplinarea şi sistematizarea activităţii procesuale în vederea asigurării realizării la timp şi în mod just a scopului procesului penal. Toate termenele prevăzute de cod sunt termene procedurale, în afară de cele arătate anterior.

          Termenele procedurale au un dublu scop, de a promova principiul operativităţii în procesul penal şi de a asigura o anumită durată minimă necesară pentru ca activitatea procesuală să se poată desfăşura în bune condiţii. La efectuarea acţiunilor procesuale, la dispunerea unor măsuri preventive, organele de urmărire penală, procurorul, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată, luând în considerare termenele prevăzute de lege ori în lipsa unor asemenea reglementări, pot fixa anumite termene sau un termen mai mic.

 

  1. Criteriul efectelor pe care le produc

- termene peremptorii sau imperative - termenele înăuntrul cărora trebuie efectuat actul, sub sancţiunea decăderii din exerciţiului dreptului în caz de neefectuare în termen.

Termenul peremptoriu (de la latinescul „peremptorius, a, um”, care înseamnă „definit, anulator, hotărâtor”) obligă la îndeplinirea anumitor acte mai înainte de expirarea lui. Neîndeplinirea actului înăuntrul termenului prevăzut de lege conduce la decăderea din exerciţiul dreptului. Din această cauză, termenele peremptorii se mai numesc şi termene imperative. Sunt termene peremptorii de pildă termenul de 10 zile  al atacării cu recurs, termenul de 15 zile al declarării apelului, soluţionarea cererii de strămutare în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, durata măsurilor procesuale de constrângere, durata sechestrării corespondenţei sau durata interceptării comunicărilor.

 

- termene dilatorii (de la latinescul „dilator”, care înseamnă „care amână”)  sau prohibitive - termenele care se constituie într-un obstacol în calea efectuării actului, actul putând fi îndeplinit numai după expirarea termenului.

Deci termenul dilatoriu reprezintă un impediment pentru efectuarea unui act sau pentru îndeplinirea unei activităţi procesuale înăuntrul lui, respectiv înainte de expirarea lui. El amână efectuarea actului până după expirarea termenului. În acest fel termenele dilatorii au menirea de a asigura părţii timp suficient pentru o anumită activitate procesuală prin oprirea organelor judiciare sau a celeilalte părţi de a îndeplini înăuntrul lor anumite acte.

Sunt termene dilatorii, de exemplu, termenele prevăzute de art. 551 după expirarea cărora hotărârile primei instanţe rămân definitive. Termenele dilatorii se mai numesc şi prohibitive, întrucît ele apar ca obstacole în calea îndeplinirii unor acte procesuale sau procedurale.

 

- termene de recomandare - termene înăuntrul cărora trebuie efectuat un act, fără însă ca neefectuarea lui în termen să aibă consecinţe asupra actului.

Termenul de recomandare nu atrage sancţiuni procedurale, dar poate atrage sancţiuni disciplinare pentru personalul oficial, în caz de neglijenţă. Deseori prin lege nu este arătat caracterul termenului, că este peremptoriu (imperativ) sau de recomandare, fapt care duce interpretări diferite privind efectele nerespectării acestuia. Caracterul de recomndare rămăne la aprecierea organelor de urmărire penală sau instanţelor judecătoreşti, dacă prin lege nu este prevăzută expres sancţiunea nulităţii sau decăderea din dreptul procesual şi declararea actului procedural ca tardiv.

 

  1. Criteriul modului de calcul

- termene de succesiune - se calculează în sensul normal al curgerii timpului

- termene de regresiune - se calculează în sens invers curgerii timpului, de la un anumit moment înapoi.

 

  1. Criteriul modului de fixare:

- termene fixe;

- termene maxime (exemple: în cursul urmăririi penale, procurorul poate restricţiona motivat consultarea dosarului, restricţionarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile; supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile)

- termene minime (exemple: termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării, desemnarea unui avocat din oficiu care să îl înlocuiască dacă avocatul ales lipseşte nejustificat la termenul de judecată, nu asigură substituirea sau refuză să efectueze apărarea)

Termenele maxime sunt întotdeauna peremptorii, iar cele minime sunt dilatorii.

 

  1. Dupa modul de exprimare

- termene cu determinare relativă

- termene cu determinarea absolută

Limitele determinate relativ în timp nu sunt termene în sens tehnic, întrucât nu sunt predeterminate de lege, în mod precis, ele fiind lăsate la aprecierea organului judiciar. Astfel de limitări se exprimă prin formulele: „imediat ce este posibil"; "imediat după sesizare"; "imediat ce hotărârea a rămas definitivă”; „termen rezonabil"; "durată de timp rezonabilă” ; „de urgenţă”.

Termenele cu determinare absolută sunt termene cu indicaţii cronometrice (pe ore, zile, luni sau pe ani) ori determinate prin anumite formule cum sunt: „până la terminarea cercetării judiciare în prima instanţă”; „de la pornirea procesului penal până la terminarea cercetării judecătoreşti”; „până la începerea cercetării judecătoreşti”.

Termenele combat inerția sau pasivitatea părților și le pun la adăpost de sancțiunile prevăzute de lege şi, uneori, oferă părților o amânare, lăsându-le timpul necesar pentru a reflecta și a decide, constituind astfel, în sens larg, un mijloc de protecție a dreptului la apărare.

  

 

Nullum judicium sine deo Contacteaza-ne!