Potrivit Codului Penal, fapta de a parasi locul accidentului fara incuviintarea politiei sau a procurorului care efectueaza cercetarea la locul faptei este o infractiunea penala si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani. Tot fapte penale sunt considerate si parasirea locului accidentului de catre instructorul auto, aflat in procesul de instruire, ori de catre examinatorul autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probei de obtinere a permisului auto.
In cazul in care accidentul nu implica victime fizice ci doar vehicule avariate, soferii trebuie sa le scoata in afara carosabilului, in cazul in care acest lucru este posibil, sa anunte si sa astepte organele de politie ce vor stabili imprejurimile accidentului.
Definitia accidentului de circulatie
Codul Penal defineste accidentul de circulatie ca fiind un eveniment in care se indeplinesc simultan trei conditii. Prima conditie spune ca evenimentul se considera accident de circulatie atunci cand are loc sau este provocat pe un drum public. In al doilea rand, un eveniment este catalogat ca fiind accident de circulatie atunci cand in urma sa a avut loc un deces, ranirea uneia sau a mai multor persoane sau cel putin un autovehicul a fost avariat. A treia conditie sustine ca fapta se considera accident de circulatie atunci cand a fost implicat cel putin un vehicul in miscare.
Conducatorilor auto le este interzis prin lege sa paraseasca locul accidentului fara acordul procurorului sau a organelor de politie care cerceteaza cazul si imprejurimile in care accidentul a avut loc. Parasirea locului accidentului se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani. De asemenea, aceeasi pedeapsa se aplica si pentru martorii sau persoanele implicate care modifica sau sterg urmele de la locul faptei – in cazul in care in urma accidentului a rezultat ranirea sua moartea uneia sau a mai multor persoane. Pe https://avocativan.ro/ va stam la dispozitie cu si mai multe informatii privind aceste aspecte.
Cand poate soferul parasi locul accidentului?
Potrivit noii decizii luate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, soferul care provoaca singur un accident rutier si este sigurul ranit are dreptul de a parasi locul accidentului. Judecatorii au motivat ca legea penala privind parasirea locului accidentului se aplica doar atunci cand un astfel de act de violenta implica mai mult de o persoana.
Totodata, Codul Penal prevede si alte situatii in care parasirea locului accidentului nu este considerata o infractiune precum:
- Accidentul de pe urma caruia s-au produs doar pagube materiale;
- Soferul, in lipsa altor mijloace de transport, se angajeaza insusi sa transporte ranitii la cea mai apropiata unitate medicala. De asemenea, intoarcerea imediata la locul accidentului este obligatorie;
- Soferul autovehicului cu regim de circulatie prioritara anunta politia in cel mai scurt timp, iar dupa terminarea cercetarilor se prezinta la sediul politiei pe a carei raza s-a produs accidentul pentru intocmirea documentelor constatatoare;
- Momentul in care victima paraseste de cuviinta locul faptei, iar soferul anunta in cel mai scurt timp accidentul la cea mai apropiata unitate de politie nu se considera, de asemenea, fapta penala de parasire a locului accidentului.
Va stam la dispozitie cu suport in ceea ce priveste prevedirile ce vizeaza parasirea locului acidentului pe https://avocativan.ro/.