Respectarea vieţii private

Impactul concepţiilor drepturilor omului s-a făcut remarcat incă din epoca antică, in lucrările mai multor inţelepţi si filozofi, printre care Socrate, Aristotel si Platon. Omul poate fi caracterizat in funcţie de interesele societăţii, căci fiinţa umană este o fiinţa socială. Acceptarea caracterului specific fiecărui individ constituie principiul respectării vieții si fiinţei lui.

Dreptul la viaţa privată ( in engleza,The Right to Privacy ) a fost menţionat  pentru prima dată in anul 1890, în Statele Unite, de către Samuel Warren, avocat din Boston, împreună cu prietenul său, Louis Brandeis, profesor la Universitatea Harvard, in lucrarea intitulată “Dreptul la viaţa privată”. El a fost definit de acestia ca fiind dreptul de a fi lăsat în pace.

“Dreptul la respectarea vieţii private”, “dreptul la intimitate” sau “dreptul la viaţa privată” reprezintă un drept fundamental al societăţii, demnităţii si libertăţii omului, atat in legislaţia naţională, cat si in cea internaţională.

In  Romania, in anul 2011, Noul Cod Civil, impune respectarea vieţii private. Prevederile acestuia menţionează faptele ce constituie încălcări ale dreptului la viața privată, dar si mijloacele juridice de care beneficiază individul pentru apărarea dreptului său la intimitate.

La nivel european, protecția dreptului la viața privată este garantată de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar si de practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).                       Dreptul la viaţa privată nu face referire doar la activitatea desfăsurată intrun teritoriu intim, privat, ci si cea desfăsurată in locuri publice. De aceea, asociem “viaţa privată” nu cu locurile in care aceasta se derulează, ci cu acţiunile sale in mediul inconjurător, cum ar fi viaţa cotidiană si cea conjugală, relaţiile de prietenie şi nu in ultimul rand, desfăsurarea activităţii profesionale. Tinand cont de aceasta ultimă notiune, este de precizat  ca majoritatea indivizilor socializează in cea mai mare parte a timpului la locul de muncă.

Identitatea unei persoane face parte din viaţa privată a acesteia, dar este reflectată si de interesul general al organizării evidenţei populaţiei de către fiecare stat.

Obligaţia cetăţeanului de a deţine o carte de identitate şi de a o prezenta la cererea organelor de poliţie nu incalcă prevederile art. 8 CEDO.

Art. 71 din Noul Cod Civil prevede faptul că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private, neputând fi supusă vreunei “imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevazute la art. 75”. In acest sens, prelucrarea datelor privind starea de sănătate sau viaţa sexuală, originea rasială sau etnică, convingerile politice sau religioase, sunt interzise. Aceste fapte nu trebuie săvarsite in mod public sau aduse la cunostintă publicului pentru a ameninta viaţa privată a unei persoane si pentru a fi considerate actiuni delictuale ale persoanei care lea săvarsit.

Art. 26 din Constituţia Romaniei recunoaste dreptul la viaţa intimă, familială si privată: “Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”, acesta fiind în strânsă legătură cu principiul inviolabilităţii domiciliului (art. 27) şi al secretului corespondenţei (art. 28).

Potrivit art. 11 si art. 12 din Legea 329/2003, privind exercitarea profesiei de detectiv particular, investigatorul isi poate desfăsura cercetarea cu respectarea strictă a drepturilor si libertătilor cetătenilor. Potrivit legii, in efectuarea investigatiei, detectivul poate solicita persoanelor fizice si autoritătilor publice informatii care nu sunt clasificate si care nu aduc atingere dreptului la viaţa intimă, familială sau privată. Insă, acesta trebuie să recurgă la modalităţi de investigare pentru castigarea si păstrarea clienţilor, care să nu aducă atingere normelor de drept prevazute de art. 74 NCC. Internetul este un instrument deosebit de profitabil, fiind considerat una din resursele cheie unde se pot regăsi informaţii personale, precum nume, adresa, detalii fiscale, detalii privind valorile deţinute de o persoană ori starea civila. Detectivii au acces la astfel de informaţii, fara prea multe eforturi si fara a constitui incălcări ale vieţii private.

Incălcările grave ale vieţii private sunt prevăzute in Noul Cod Penal precum: art. 208 - hărţuirea, infracţiune contra libertăţii persoanei, art. 224 - violarea de domiciliu, infracţiune ce aduce atingere vieţii private, art.226 - violarea vieţii private, art. 227 - divulgarea secretului professional si art. 302 - divulgarea secretului corespondenţei .

Dreptul la viaţa privată al unei persoane minore cu handicap mintal, incapabilă de a isi exprima hotărarea, precum lipsa capacitătii de exercitiu, prevazută de art. 43 NCC, este prevăzut de existenţa unor condiţii procedurale restrictive la începerea urmăririi penale, in situatia in care aceasta a fost victima unor agresiuni sexuale.

Dreptul la protecţia datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestora, prevazut de Legea 677/2001, ca drept la autodeterminare informativă, impreună cu dispozitiile Directivei 95/46/EC, reglementează dreptul individului de a nedivulga informatii personale. În lipsa unei protecţii puternice a propriilor informaţii, persoanele ar risca să fie discriminate pentru schimb de opinii, pareri politice, inclinaţii religioase sau condiţii medicale. Aceste reglementări au fost urmate de Legea nr. 682/2001, privind ratificarea Conventiei pentru protejarea persoanelor fată de prelucrarea automatizata a datelor cu caracter personal, adoptata la Strasbourg pe data de 28 ianuarie 1981 si publicată în Monitorul Oficial al României nr. 830 din 21 decembrie 2001.

Art. 16b din Tratatul de la Lisabona, privind protecţia datelor personale, prevede că orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care îl privesc şi că respectarea normelor în domeniul protecţiei acestora se supune controlului unei autorităţi independente.

Conform Deciziei Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nr. 52/2012, nu pot fi instalate camere video în biroul angajatului, cu scopul de a fi supravegheat.

Legea 51/1995, privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat si legea 78/2000, constituie exemple de acte normative. Acestea impun respectarea secretului profesional al avocatului, precum si importanta confidenţialităţii, indiferent de natura civilă sau penală care a determinat raportul profesional avocat-client, avocat avocat sau avocat-instanta, prevazuta in Legea Avocaturii art.34 “Drepturile si indatoririle avocaţilor”.

In ceea ce priveste aplicarea metodelor speciale de supraveghere si cercetare, potrivit art.39 alin.4 CPP, raportul dintre persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decat dacă exista informatii că avocatul săvarseste ori este implicat in săvarsirea unei infracţiuni grave, precum cele contra securităţii naţionale; infracţiune de trafic de droguri, arme  sau persoane; acte de terrorism; spalare de bani (art.269 Noul Cod Penal); acte de falsificare de monede ori alte valori sau acte de evaziune fiscală.

Potrivit art. 59 din Codul de Procedura Fiscală, avocaţii pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunosţintă in exercitarea meseriei lor.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este permisă intervenţia unei autoritaţi publice in exercitarea dreptului la viaţa privată dacă aceasta reprezintă o măsura indispensabilă pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii si prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a morale si a drepturilor altora.                          Noul Cod de Procedura Penala nu stipulează mecanisme de control sau cenzură a interceptărilor efectuate in situaţia in care sunt implicaţi terţi conform art. 145, subiecţii implicaţi neavand posibilitatea de a invoca o procedura legală pentru a le contesta. In această situatie intalnim problema incălcarii dreptului la viata privată.

Percheziţionarea unui cabinet de avocatură si confiscarea unor documente, bunuri sau inscrisuri, în cadrul unei urmăriri penale reprezinta o ameninţare la viaţa private si profesională a avocatului, constituiind o atingere a vieţii private a clientului avocatului percheziţionat. Aceasta poate fi efectuata doar de procuror, in baza unui mandat emis in condiţiile legii.

Exista dispoziţii speciale care limitează caracterul absolut al dreptului la viaţa privată. In acest sens, potrivit art. 27 alin. 2 din Constituţie, dreptul la viaţa privată poate suferi restrangeri in cazul:  “a) executării unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecătoresti, b) inlăturarii unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane sau cel al c) apărării securităţii naţionale sau a ordinii publice”.

In legea din Romania, in funcție de particulăritaţile fiecărei situații, se regasesc numeroase reglementari cu privire la sancţiunile si modalitaţile de apărare aplicabile în cazul ameninţării sau încălcării dreptului la viaţa privată, pe care instanțele de judecată le aplica.

Art. 226 NCP prevede infracţiunea de violare a vieţii private, aducandu-ne la cunostinţă situaţiile incriminatoare a intimităţii persoanelor.

Notiunea de locuinţă, prevazuta la infractiunea de violare de domiciliu, art. 224 NCP, reprezintă incăperea, folosită temporar sau permanent, unde o persoană isi desfasoară viaţa privată. Pentru ca o fapta sa fie ilicită, este esenţial ca actele de executare prevăzute in art.226 să fie realizate asupra unei persoane care se află intr-un spaţiu cu caracter privat, unde accesul este restrictionat de lege sau de persoana care detine acest spatiu.

Reglementările CEDO, art. 1 (“Obligatia de a respecta drepturile omului”) si art.8 (“Dreptul la respectarea vietii private si de familie”) se pot aplica si in spaţiul public, in cazul in care se constata ca individul era indreptăţit la un anumit grad de respectarea vieţii sale private. O persoană necunoscuta publicului, se bucură de o protectie deosebită a dreptului sau la viaţa privata. Persoanele si personalitaţile publice sunt supuse in mai mare masura la interventia factorilor externi in viaţa lor private.

Subiectul activ poate fi atat o persoană juridică, cat si orice persoană fizică care are discernămantul de a răspunde penal.

Subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică in viaţă.

Pluralitatea de subiecti pasivi atrage reţinerea unei pluralitaţi de infracţiuni. Cei doi participanti ai unei convorbiri constituie pluralitate naturală, care exclude implicarea in pluralitatea de infracţiuni.

Participarea este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare sau complicitate.

Obiectul juridic vizeaza protejarea dreptului la viaţa privată a tuturor indivizilor societăţii. Acesta este constituit de orice material din care victima face parte. Intre actiunea faptuitorului si consecintele sale trebuie să existe un raport de cauzalitate.

Pentru a constitui o nerespectare a legii private a unei persoane, activitaţile prevazute de art. 226 alin .1, alin.2 si alin.5 NCP, trebuie să fie realizate fără autorizarea legii sau fara a fi incidentă una din cauzele justificative prevazute in alin.4.

De la protecţia datelor cu caracter personal pană la protejarea dreptului de a controla utilizarea propriei imagini, precum si alte drepturi ale personalitaţii, dreptul la viaţa privata este unul  dintre cele mai importante libertaţi ale fiinţei umane.

Nullum judicium sine deo Contacteaza-ne!